In sufletul ei, el era perfect si ea nu vroia sa renunte la ceva ce reprezenta perfectiunea. Nu vroia, dar simtea ca nu mai putea ramane in situatia respectiva, asteptand ca totul sa treaca. Ar fi vrut sa asculte parerea lui, ca mai apoi sa incerce sa-si dea singura un raspuns.
Unii ii spuneau ca el se transformase deja intr-o obsesie, altii...ca era ceva trecator; pentru ea insa nu conta nimic...stia doar ca iubeste. Iubea, dar era o dragoste fara un final concret si ea stia asta. Putea sa vorbeasca despre el ore intregi, asa cum o facuse de atatea ori; putea chiar sa spere si sa viseze cu ochii deschisi. De fiecare data insa, se treazea la realitate si revenea cu picioarele pe pamant, amintindu-si ca totul se derula doar in mintea ei. Incerca cu disperare sa ia totul de la capat dar de ficare data se lovea de aceleasi raspunsuri pe care si le dadea singura...nu pot, nu stiu, nu vreau...
Simtea ca nu facuse tot ce-i statea in putinta. Desi nu-i placuse niciodata sa se lamenteze, isi dadea singura seama ca ajunsese la capatul puterilor..."
I guess it's finally time for me to let you go...
3 comentarii:
... so let it go!
that's what i'm trying for some time...
E greu dar nu imposibil. Renunta intai la raspunsurile care il contin pe NU, gen nu stiu, nu pot etc... Si mai ales incepe sa ai rabdare si fii mai atenta la ce se intampla in jurul tau. Tu nu vezi padurea de copaci. Trecutul e un zid in spatele tau, orice ai face si oricat ai vrea sa te intorci nu ai cum. Pana nu renuti la trecut iti distrugi prezentul si iti anulezi viitorul.
Trimiteți un comentariu